„Am condus in Istanbul (15 milioane locuitori oficial), trafic infernal e adevarat, cu băgat, furat, strecurat, dansul Tir-ului in Posada, furnicar al zonelor vechi comerciale, nonșalanta surplusului endemic de androgeni, zâmbete aurite sau ciuruite, mashallah, claxoane simpatice sau pișcătoare. m-a frapat însă toleranța naturală, liberă de orice reglementare, fluența primitivă, paradoxală, a viermuielii.
Totul a fost un gazel, față de ce m-a izbit in targul lui Bucur:
aceeasi rautate indolent-gratuita, botul inainte fara nicio atentie la restul lumii, imbecilismul lui te-am facut fraiere, tata lu’ ei toți-jeepanozaurul rex albicans îți rup capu’ capete de cretă inutile care se contrazic in dirijat sau stau la gineală: „știț dă ce va-m oprit”(sic) – sunt simpatik,da! sau ca să nu-mi continui deplasarea din direcția -în direcția! (apropos, am vazut doar câțiva trafik polisi jongland plictisiti mătănii si niste supărați pe fond de stress cronic unde erau filtre antitero), aceleasi străzi neechilibrate, fara sensuri unice si calcul de drumuri optime, aceleași semafoare calculate pentru o viteză de nimeni știută.
Mai lesne va trece caravana de cămile UZUN ARAC prin urechile acului decât șoferoiul românesc peste tentația de a se băga în mijlocul intersecției, tablagiul peste foșgăitul slinos al talonului și edila ipocrit arghirofilă peste dorința de a-l găti cu basma roz chiar și pe Maniu.
Suntem aici la porțile orientului, unde totul este posibil, ca să nu fie imposibil (să trăiești Gică, că dacă n-ai exista Galata ar fi mai săracă și noi am fi în pană de parafraze).” – IBogdan Grăjdan