Have I told you I ache

I ache

Inspirata de lectura unui post de pe net si framantata la randu-mi de a gasi explicatii pentru volatilitatea din ultimul timp a notiunii de prietenie m-am gandit sa-mi pun in scris gandurile pentru ca mie asa-mi devin mai clare.

Exista in viata (si la fel ca si viata insasi) cateva lucruri care nu cer clasificari; unul dintre ele este prietenia. Se intampla si dispare pe nesimtite. Uneori, dupa un timp (la final de an, de sezon, de timp) are parte si de linii trase.

Timpul, da!, e una din masuri, nu singura, dar e o masura buna: cei care rezista langa tine sunt prietenii reali, asta e clar. Psihologii spun ca prietenii sunt oamenii langa care ne simtim bine, cu care ne simtim bine si, logic, cand starea de bine dispare, se duce si relatia.

Prietenia cere o legatura subtila, o comunicare dincolo de fleacuri, pe care o ai sau n-o ai, dar cu certitudine n-o poti mima. Sa nu credeti ca nu m-am intrebat daca nu cumva la mine e buba pentru disparitia din preajma-mi a celor ce la un moment dat imi erau prieteni. Poate ca cer prea mult si dau prea putin. Inca nu am un raspuns, pentru ca de fiecare data dezamagirea a venit diferit din pricina a catorva posibili dusmani: gelozia, invidia, sexul, barna din ochiul nostru …

Scuzati criza de luciditate maxima pe care o experimentez, dar refuz sa ma mai las amagita; poate ca devin acra, pretentioasa si cinica, dar am ajuns asa dupa ce mi s-a pus pistolul la tampla si mi s-a stors sufletul.

Si m-am gandit sa asezonez cuvintele cu piesa asta Ache a lui James Carrington: