Nu. Nu-mi place. Nu-mi place absolut deloc!
Initial gandisem sa nu comentez aici. M-am razgandit, am redeschis laptopul si imi fac acum cunoscuta opinia, chiar daca nu este in concordanta cu majoritatea aprecierilor pozitive de pana acum (meritate pe buna dreptate, dealtfel).
Ce cauta un animal salbatic in preajma omului?! Aaaaa, e doar un pui, veti zice. Bine, pui pui, dar tot va creste mare. Iar in timp, acest animal va suferi continuu, va fi mereu o lupta in mintea lui: lupta dintre instinctul de a ucide pentru a se apara si hrani, cu regulile de a fi domestic. Reguli inoculate in tinerete de catre cei care-l foloseau drept jucarie. Si, exista o probabilitate foarte mare ca instinctele sa biruiasca si, imediat dupa aceea omul ii va pecetlui soarta: il vom ucide, caci nu-l mai putem controla. Asta e o crima cu premeditare!
Locul animalului salbatic este in libertate. Si contactul cu omul – redus la minim.
In decursul mileniilor oamenii au domesticit cateva specii. Dintre acestea, doar una a fost animal salbatic de prada: lupul. Domesticirea s-a facut dintr-o necesitate. Hrana – in cazul unora (vaca, de exemplu, sau calul), paza si aparare – in cazul cainelui. Sa tindem acum sa domesticim si alte specii de animale salbatice doar pentru ca nu mai avem imaginatie si idei pentru a ne confectiona jucarii?! Asta mi se pare o tampenie.
Asadar, repet: Nu, nu-mi place cand vad asemenea scene si realitati.
Sigur ca ai dreptate. Da, locul lor acolo este, dar daca din varii motive (argumentate sau nu, motivate sau nu) sunt captivi in spatiul nostru, putem sa ne bucuram de minunatia ce o aduc?
Immmm…
Licuriciule, replica ta m-a inmuiat un pic. Iar in mintea mea s-a copt subit o situatie imaginara, cam asa:
Un tata si fiica sa. Tinandu-se de mana. Plimbandu-se prin fata vitrinelor atragatoare. Amandoi sunt fericiti. Fetita se opreste brusc in fata unei vitrine plina ochi cu bunatati, luandu-l prin surprindere pe tatal ei. Vitrina era a unei cofetarii.
– Tati, tatiiiii, oaaaau! Ia uite, ciocolate, si si siii tooooolt! Si plajituli! Oau. Tati, tati, le vleau pe toate.
– Pe toate? Nu se poate, iubitica lu` tati. Stii ca nu e voie.
– Haidi, te looooog! Macal una, te looooooog!
– Uf, ca-mi inmoi sufletul cu ochisorii tai. Bine. Da` doar una: o savarina.
– Savalinaaaaa, savalinaaaa, savalinaaaaa!
Licuriciule, fie. De data asta m-ai convins. Dar doar de data asta, sa stii.
Nu incerc sa te impresionez 🙂 In urma cu ceva ani buni, la Radio Total, Bogdan Popescu (aka Sarpele) a ajuns sa aiba grija de un pui de leut ramas fara mama la Gradina Zoologica din Craiova (parca). Mititica a fost ingrijita de Bogdan si iubita lui in garsoniera lor si in redactia radioului pana au reusit, cu sprijinul Vier Photen, sa o trimita intr-o rezervatie naturala din Africa de Sud. Scenele petrecute in intimitatea caminului lui Bogdan (filmate si fotografiate) sunt la fel de frumoase/emotionante ca dragalasenie a animalului salbatic, dar -desigur- in acelasi timp la fel de nepotrivite pentru instinctele fiarei de mai tarziu. Si totusi, daca a ajuns in situatia asta, nu poti sa te bucuri de frumusetea momentelor petrecute impreuna? Eu iau partea buna (fara sa neglijez alte aspecte) si ma bucur ca cineva are atat de bine grija de un puiut incat acesta este vesel, sanatos si pus pe joaca. Nu-i animal de companie si nu-i jucarie, corect! Dar decat sa fi fost chinuit, nemancat, ori mai stiu eu ce …
Iulian Florea
- Edit
Nu. Nu-mi place. Nu-mi place absolut deloc!
Initial gandisem sa nu comentez aici. M-am razgandit, am redeschis laptopul si imi fac acum cunoscuta opinia, chiar daca nu este in concordanta cu majoritatea aprecierilor pozitive de pana acum (meritate pe buna dreptate, dealtfel).
Ce cauta un animal salbatic in preajma omului?! Aaaaa, e doar un pui, veti zice. Bine, pui pui, dar tot va creste mare. Iar in timp, acest animal va suferi continuu, va fi mereu o lupta in mintea lui: lupta dintre instinctul de a ucide pentru a se apara si hrani, cu regulile de a fi domestic. Reguli inoculate in tinerete de catre cei care-l foloseau drept jucarie. Si, exista o probabilitate foarte mare ca instinctele sa biruiasca si, imediat dupa aceea omul ii va pecetlui soarta: il vom ucide, caci nu-l mai putem controla. Asta e o crima cu premeditare!
Locul animalului salbatic este in libertate. Si contactul cu omul – redus la minim.
In decursul mileniilor oamenii au domesticit cateva specii. Dintre acestea, doar una a fost animal salbatic de prada: lupul. Domesticirea s-a facut dintr-o necesitate. Hrana – in cazul unora (vaca, de exemplu, sau calul), paza si aparare – in cazul cainelui. Sa tindem acum sa domesticim si alte specii de animale salbatice doar pentru ca nu mai avem imaginatie si idei pentru a ne confectiona jucarii?! Asta mi se pare o tampenie.
Asadar, repet: Nu, nu-mi place cand vad asemenea scene si realitati.
Lucia Reich
- Edit
Sigur ca ai dreptate. Da, locul lor acolo este, dar daca din varii motive (argumentate sau nu, motivate sau nu) sunt captivi in spatiul nostru, putem sa ne bucuram de minunatia ce o aduc?
Iulian Florea
- Edit
Immmm…
Licuriciule, replica ta m-a inmuiat un pic. Iar in mintea mea s-a copt subit o situatie imaginara, cam asa:
Un tata si fiica sa. Tinandu-se de mana. Plimbandu-se prin fata vitrinelor atragatoare. Amandoi sunt fericiti. Fetita se opreste brusc in fata unei vitrine plina ochi cu bunatati, luandu-l prin surprindere pe tatal ei. Vitrina era a unei cofetarii.
– Tati, tatiiiii, oaaaau! Ia uite, ciocolate, si si siii tooooolt! Si plajituli! Oau. Tati, tati, le vleau pe toate.
– Pe toate? Nu se poate, iubitica lu` tati. Stii ca nu e voie.
– Haidi, te looooog! Macal una, te looooooog!
– Uf, ca-mi inmoi sufletul cu ochisorii tai. Bine. Da` doar una: o savarina.
– Savalinaaaaa, savalinaaaa, savalinaaaaa!
Licuriciule, fie. De data asta m-ai convins. Dar doar de data asta, sa stii.
Lucia Reich
- Edit
Nu incerc sa te impresionez 🙂 In urma cu ceva ani buni, la Radio Total, Bogdan Popescu (aka Sarpele) a ajuns sa aiba grija de un pui de leut ramas fara mama la Gradina Zoologica din Craiova (parca). Mititica a fost ingrijita de Bogdan si iubita lui in garsoniera lor si in redactia radioului pana au reusit, cu sprijinul Vier Photen, sa o trimita intr-o rezervatie naturala din Africa de Sud. Scenele petrecute in intimitatea caminului lui Bogdan (filmate si fotografiate) sunt la fel de frumoase/emotionante ca dragalasenie a animalului salbatic, dar -desigur- in acelasi timp la fel de nepotrivite pentru instinctele fiarei de mai tarziu. Si totusi, daca a ajuns in situatia asta, nu poti sa te bucuri de frumusetea momentelor petrecute impreuna? Eu iau partea buna (fara sa neglijez alte aspecte) si ma bucur ca cineva are atat de bine grija de un puiut incat acesta este vesel, sanatos si pus pe joaca. Nu-i animal de companie si nu-i jucarie, corect! Dar decat sa fi fost chinuit, nemancat, ori mai stiu eu ce …