Umbra albastra a unui zambet
Mica si fragila, cu rochita ei albastra si ochii ei ca doua turcoaze … Desi este un pic noros afara, ea sta pe bancuta din parc, urmarind lumea din jur: locul de joaca, oamenii ce trec pe alee, copacii … Cativa fluturi zburand in jurul ei o invita la joaca. Fetita ia o bucatica de hartie albastra din ghiozdanul ei si o transforma intr-un alt fluture, albastru stralucitor care sa se invarte printre prietenii ei imaginari.
Brusc, o pala obraznica de vant ii ia fluturasul, ridicandu-l tot mai sus, suflandu-i iluzia spre varful de neatins al copacilor.
Soarele vine prin frunzis, desenand lumii umbre. Fetita isi vede umbra pe pamant si zambeste. Ea lunga, cu picioare nesfarsite, ar putea acum sa-si prinda fluturele. In incercarea de a-l prinde se joaca, se catara in copaci, alearga prin parc si ne conduce astfel prin diferite viziuni ale aceleiasi realitati, desfiintand granitele dintre lumea fantastica si cea reala.
Cat de concreta poate fi realitatea si cum fantezia poate dezlantui neasteptata libertate?