O postare post in post, sau – mai usor de priceput vizual – o picture in picture. Alexandra si Liviu.
„For life’s shortness always catches you by surprise while its long lived indifference floods every heartfelt corner.
Engulfed in the loss of the gentlest of souls, one which against the tide fought only to now fly high. Above it all. Never understood the why, always felt the depth of time. Never wanted the how it brought. Never thought my arms would never embrace her whole being again. Yet another future stopped in its tracks.
My words may have difficulty in finding their way, but in my heart she will forever remain. For inside, there is no last time. Only lasting longing for those we love, against all life, world or words.” – Alexandra Cel Mare-Irimie
„Ultima oară, ultima oră
Nu știi niciodată când e ultima oară. Nu știi niciodată când e ultima dată când vezi un prieten. Sau când ai ieșit ultima dată cu cineva. Când ai scos ultima dată un cort, când te-a prins ultima dată noaptea pe drum. Nu știi când e ultima dată când te cerți cu cineva. Nu știi niciodată când ai fost ultima dată tu, cel de dinainte de a te fi schimbat. Sau ultima dată când te-ai uitat în ochii cuiva care apoi a dispărut din viața ta. Unele lucruri se schimbă, unele se transformă, altele dispar pur și simplu. Nu știi când a fost ultima zi când ai fost copil. Ultima dată când te-a bucurat o carte. De desen. Ultima dată când ai jucat cărți cu grupul de prieteni pe care îl credeai veșnic și indestructibil. Ultima dată când ți-ai adus aminte ceea ce acum ai uitat. Ultima dată când te-ai bătut cu zăpadă. Ultima dată când ai făcut un foc pe malul apei unde ieșeai în serile lungi de vară din ce în ce mai scurte acum, nu știi când e ultima oară când aștepți pe cineva cu emoție. Nu știi când e ultima oară când ți-e dor de ceva sau de cineva. Nu știi când a fost ultima dată când ai avut în față pe cineva căruia să îi spui totul, fără măști, fără a-ți lăsa din gânduri prin sertare, poate e chiar acum.
Poate e chiar acum.” – Liviu Balint