” Pe vremea mea 🙂
În ’91 intram printre primii la Facultatea de Actorie fără să fi călcat vreodată într-un teatru să văd un spectacol și fără pregătire cu un profesionist de teatru. M-am pregătit câteva zile cu profesoara de engleză din liceul „I.L. Caragiale” Veronica Focșeneanu și cu profesorul Cazacu de filozofie. Ei m-au încurajat să cred că pot să fiu actriță.
Cred că nu în școală îți este cel mai cel mai clar că ai dat de-un dascăl bun. În școală exersezi, descoperi, te descoperi.
Eu pot să spun cinstit că după școala de actorie am ieșit antrenată pentru teatru. Am ieșit mai puternică, cu abilități îmbunătățite și cu altele nou descoperite și asumate. Am ieșit cu exercițiul lecturii, cu disciplină în lucru, am ieșit cu simțuri treze și cu atenția antrenată.
Am ieșit fără frică. Asta e. Am ieșit cu încredere. Ăsta e rostul școlii. Să ofere siguranță pe mijloace. Să asigure arme potrivite luptei de după școală. Și să formeze o atitudine de continuu cercetător în meserie. După școală începe viața reală, în care fostul student e unic responsabil, iar pentru ca el să își asume asta, dascălul trebuie să îi fi fost tot timpul responsabil.
În anul trei de facultate trebuia să joc Julieta la Național, iar pentru asta trebuia să-mi amân anul universitar. Profesorul meu de clasă mi-a spus: „Nu ești gata. Nu ești pregătită pentru scena cea mare. Vei fi o Julietă minunată, dar nu vei rezista.” Am rămas în școală la acest profesor. Am ales asta conștient. N-am regretat nici o secundă. Am știut că nu sunt gata și mi-am dorit să merg mai departe în școală cu acest profesor, nu cu cei pe care i-aș fi avut dacă aș fi înghețat anul.
Au mai urmat doi ani de școală în care am descoperit ce nu știam că aveam, și-am dobândit și alte abilități: rezistență, greutate, mobilitate emoțională, răbdare. Am intrat în școală mică cu voce mică. Am ieșit mult mai înaltă și cu voce puternică. 🙂
Sanda Manu.
Sanda Manu e un dascăl care nu uită că tot ce face are un răspuns în viitorul studentului. M-a respectat ca student, m-a provocat în partituri grele, luptându-se (chiar și cu mine) să devin un artist liber, nu un actor sclav.
Fiecare spectacol în teatru e un examen. La o materie preferată, dar un examen. Actorul are examen la materia preferată în fiecare seară. Și pentru asta are nevoie de rezistență. Fiecare curs al Sandei Manu era examen. Ne pregăteam zilnic ca de spectacol. Am luat cu mine in teatru disciplina, rigoarea, pentru ca emoțiile și oboseala să nu mă dezechilibreze-n scenă.
Sanda Manu m-a învățat să cad. Și să asum căderea cu certitudinea că mă voi ridica. Și ridicarea e întotdeauna mai frumoasă și mai puternică decât mersul cel mai fără de obstacole. Pe mine școala de actorie Sanda Manu m-a antrenat pentru viață.
Am 42 de ani și încă îmi aduc aminte de Sanda Manu când lucrez un rol. „Dorina, când ai un blocaj în creație, nu insista, nu mai forța, te duci în parc pe-o bancă și mănânci cireșe.”
În meseria asta ești adesea întrebat: „La cine-ai terminat?” Răspund întotdeauna ferm și mândru: „La Sanda.”
Astea sunt gânduri provocate de întâlnirea în cadrul FestCo 2015 a studenților din toate promoțiile prof. Sanda Manu. M-am găsit astfel în aceeași clasă cu Oana Pellea, Dorina Lazăr, George Mihăiță, Mircea Diaconu, Mihai Constantin, Andi Vasluianu, Vlad Ivanov, Gabriela Popescu, Răzvan Popa, Adrian Păduraru, Virginia Mirea, Maria Obretin, Ioana Calota și mulți, atât de mulți alții.” – Dorina Chiriac
