Cândva, pe la 17 ani, într-un eseu de pregătire pentru o fază națională scriam:
„Life’s a rollercoaster ride. It takes you high just to plunge you, through time. Low as it may bring you, love and hope will always lift you”.
Evident, anii trec și-ți devin trecut frazat. Adăugând, gând după gând, până când, poate-ajungi să simți: Viața-i doar o îmbogățire, de vocabular. Interior. De aceea, netrăitul, nesimțitul, rar devin un hit citit. De aceea, atunci viața-mi părea o cursă – când joasă, când dusă. Eram pe șine, iar acum în sine. Unde, totul este fair – adică echitabil, nu circ. Mai degrabă un cerc diametral inclus, în ce sunt.
Totuși, nu te poți dezice de ce a fost, nici ce ai fost. Oricât de inferior i s-ar părea celui de acum, tu cel de atunci. Poate erai doar un subiect c-un predicat, dar dacă ai în tine puterea și curajul de a-ți muta punctul, deschizându-ți rândul spre multul adunat, atunci poți deveni. O prea frumoasă frază. Înțeleasă. Sau poate gramatical defectuoasă.Cu cât te folosești mai mult de tine, cu atât în scrisul ți se va încadra, treptat, în regulile proprii. De exprimare. Lingvistica e dificilă. Și mai și când vorbești despre propria limbă. Se poate să te naști într-una, dar să descoperi prin trăire că alta ti-e sortită ție.
Amazingly so. That’s beauty.
Yours, for the finding. Something worth
fighting for.
by Alexandra Cel Mare-Irimie