Romania autista

Cum e sa-ti doresti sa ai un copil normal cand tu ai unul exceptional … Ceea ce urmeaza este povestea unui copil genial cu adevarat si care este incapabil sa se imbrace singur, sa stea singur, nu vrea sa traiasca ci vrea sa fie. Cum e sa ajungi olimpic la toate materiile, sa creezi origami si orase pe calculator dar sa nu poti da drumul la apa … O poveste trista si totusi incredibil de frumoasa. (foto: imparte.ro)

Radu, copilul din doua lumi

Radu Alexandrescu are 14 ani si a fost diagnosticat la 5 ani cu autism inalt functional. Este un elev eminent, are un dosar plin cu diplome de la toate concursurile si olimpiadele care s-au tinut de cand a inceput scoala. A ratat doar Olimpiada de Religie, pentru ca s-a suprapus cu Concursul de Evaluare Europeana la Matematica. Este foarte atent la ore si, dupa cum spune chiar el: „eu nu invat, inteleg”.

De obicei nu-si ia notite. Chiar daca si-ar lua, n-ar intelege o iota, pentru ca are un scris indescifrabil. De aceea, profesoarele si directoarea scolii au sfatuit-o pe mama lui, Grazziela, sa faca o cerere la inspectorat, careia sa-i ataseze si diagnosticul de sindrom Asperger, prin care sa ceara sustinerea tezelor unice in conditii speciale. Asa a obtinut un profesor caruia el i-a dictat raspunsurile, iar examenul a fost trecut cu brio.

„Nu trebuie sa invat, ci sa inteleg”
Pe de alta parte insa, Radu nu poate sta la scoala decat daca este insotit de doamna Mihai, o persoana in varsta, care-si are locul pe un scaun in holul scolii inca de cand era el in clasa I. Pentru ca, de fapt, „nu e scoala, e galagie. Copiii sunt rai, urla, tipa, se bucura cand unuia si altuia i se-ntampla ceva rau, se parasc… E periculos la scoala, iar eu nu sunt in siguranta acolo”, explica Radu”.

Anul trecut, colegii lui l-au tavalit, i-au rupt caietele, l-au filmat cu telefonul mobil… Iar el a stat pur si simplu, nici macar nu a incercat sa se apere. Spune ca-i impotriva regulamentului scolii”, povesteste Grazziela Alexandrescu.

Mama e mahnita, dar si mandra de atitudinea baiatului ei. Radu a surprins comportamentul copiilor la scoala si in cateva prezentari in power-point. „Scoala este un loc in care invatam lucruri noi. Bune si rele. In pauze invatam lucrurile noi – rele: sa injuram, sa ne suparam… Oare asa functioneaza aceasta lume? Va rugam! Va rugam! Opriti-va!” E parte din textul unui filmulet pe nume „Scoala”. La fel au fost concepute „Catastrofa comportamentala”, „Poluarea auditiva”, „Omul” si „Cateva intamplari”.

Radu povesteste cum ar face el scoala, daca ar putea: „In primul rand, as renunta la clase. N-as mai face clasa I, clasa a II-a… Ci, daca ai terminat lectia asta, treci la urmatoarea. Acum nu e acelasi lucru. Nu! Pentru ca eu, chiar daca nu inteleg, sunt obligat sa merg in clasa urmatoare. Apoi, as scoate programa si caietele de notite. Nu scriu, nu inregistrez, pentru ca nu trebuie sa invat. Trebuie sa inteleg! Cine nu intelege ramane la nivelul ala. Poate intelege alta materie si atunci avanseaza pe cealalta materie pana unde poate. Si as scoate tema. Tema e ceva cam fara rost, pentru ca, daca eu pot sa fac tema, inseamna ca am inteles lectia, daca eu nu pot sa fac tema, n-am inteles nimic”.

Primele cuvinte: „dividente” si „calorifer”
Radu nici acasa nu poate sta singur. Mai ales pe mama lui trebuie sa o stie aproape, drept pentru care Grazziela nu poate pleca nicaieri. „Cred ca ar fi trebuit sa ma obisnuiesc pana acum si sa invat sa accept, dar nu pot. Ce va face cand eu nu voi mai putea sau nu voi mai fi”? se intreaba, cu un soi de deznadejde, femeia. „Il iubesc enorm, dar sunt un fel de extensie a lui si mi-e teama ca nu o sa ma pot adapta in continuare”.

Radu face origami – mi-a facut si mie o casetuta si un cocor ce da din aripi – transformand hartia in fel si chip. Construieste orase pe calculator si explica cu lux de amanunte ce trebuie facut pentru reducerea poluarii, a somajului si a infractionalitatii, dand dovada de reale talente de edil, insa nu se imbraca singur, „ca n-are butoane”. Nu merge singur la toaleta, nu da drumul la apa… in general, tot ceea ce tine de satisfacerea nevoilor primare pentru el reprezinta o bariera de netrecut.

A inceput sa vorbeasca pe la 1 an, iar primele cuvinte nu au fost nici ma-ma, nici ta-ta, nici pa-pa, ci „dividende” si „calorifer”. Mai apoi, cand cuvintele s-au inmultit, a inceput sa dezvolte o poveste cu o planeta – Doror, si o alta mama – Manatina. Mi-a spus-o si mie si a insistat ca nu e o „poveste” ci ceva cat se poate de real.

„Nu vreau sa traiesc, vreau sa fiu”
„Eu sunt partial de pe alta planeta”, a inceput el. „Eu sunt jumatate de pe lumea asta care se vede si jumatate din aceeasi lume, din viitor. Sunt unul, dar sunt in doua locuri in acelasi timp, pentru ca acele doua locuri se suprapun. Oamenii s-au mutat de pe Pamant pe o alta planeta, iar planeta aceea se numeste Doror. Eu sunt deci din viitor si am fost de fapt un accident. La nasterea mea, spatiul s-a pliat, iar eu am devenit punctul de legatura intre cele doua lumi. Mama mea de pe Doror e Manatina.”

Manatina este o prezenta zilnica in viata lui Radu si a familiei lui. De multe ori, Grazziela ii spune ceva, Manatina nu e de acord, si atunci Radu nu face. „Acolo, oamenii se nasc fericiti”, continua el, „exista si niste roboti care sunt foarte asemanatori cu oamenii de-acum. Diferenta intre un robot si un om este ca un robot traieste, iar un om este. Mama mea m-a intrebat o data daca mie mi-e frica sa traiesc. Da, mi-e frica sa traiesc. Eu vreau sa fiu. Voi ma obligati sa traiesc, iar eu vreau sa fiu. Oamenii nu sunt obligati sa traiasca in acea lume. O lume in care oamenii sunt obligati sa traiasca nu-i o lume buna. Aici te obliga lumea din jur… e un cerc vicios. Eu traiesc pentru ca el traieste, el traieste pentru ca tatal lui a trait. Eu spun ca sunt obligati sa traiasca pentru ca nu vor sa moara.

Nu in sensul acesta vorbim, opusul pentru a trai este a fi. In sensul fizic, eu traiesc si aici si acolo, dar in sensul metafizic aici traiesc, acolo sunt. Acolo nu ma imbraca nimic, hainele se creeaza pe mine, eu pot sa vad ce e in dulap fara sa-l deschid. Acolo, daca vrei sa ajungi dintr-un loc in altul, te transmiti. Acolo nu existi fizic. Acolo nu trebuie sa te adaptezi, pentru ca n-ai la ce sa te adaptezi. Acolo, fiecare depinde de restul lumii, dar restul lumii nu depinde de fiecare”.

„O – de la orbita”
„Asta am inceput sa auzim de cand avea el 2 ani si putin. In poveste apareau si cuvinte in engleza, dar de unde stia el cuvinte in engleza la 2 ani… nu stiu” ridica din umeri Grazziela. „Tot pe la 2 ani a inceput sa-si creeze balansul asta (Radu are o permanenta miscare a capului, spune ca este datorata faptului ca se afla simultan in cele doua lumi – n.r.).

La inceput am crezut ca e un tic, am fost cu el la psihiatru si mi-a dat niste pastilute, in nici un caz nu a pomenit ceva de autism. Dupa ceva vreme l-am operat de strabism si medicul care l-a operat mi-a sugerat sa merg cu el la neuropsihiatru, banuia ca e un tic care i s-a format din cauza vederii slabe. Am ajuns la Bucuresti la un neuropsihiatru care, dupa ce l-a evaluat un an, i-a pus diagnosticul de autism.

In afara de balansul asta, am mai observat la el ceva: se impotrivea la orice chestie noua pe care trebuia sa o faca. De exemplu, a fost imposibil sa-l invat sa faca la WC si tot au fost diverse ciudatenii in comportamentul lui care m-au facut sa ma gandesc ca e ceva serios cu el. A mers la gradinita de la 4 ani, nu comunica cu copiii deloc, dar educatoarea il aprecia. Si-a dat seama ca e un copil foarte istet. Dar nu se imbraca, nu se incalta, nu mergea singur la toaleta…

Dupa ce a terminat gradinita, cu diagnosticul de sindrom Asperger l-am inscris la scoala. Un supermedic mi-a spus atunci sa incerc sa obtin pentru Radu un program educational individualizat. L-am intrebat ce-nseamna program educational individualizat si el mi-a raspuns: «Adica sa le dai bani». Asa s-a gandit el – ca eu ii mituiesc pe profesori, ei vor inchide ochii si asa Radu va termina scoala. Si m-a dezgustat chestia asta.

L-am inscris la o scoala normala. Invatatoarea la care a fost repartizat atunci mi-a spus sa-l duc la o scoala speciala, ca asta-i o scoala de elita, iar el nu-i un copil normal… Ca-si scoate certificat medical, ca ea nu mai poate cu copilul asta. Si s-a facut atunci o sedinta cu invatatoarele: care vrea sa-l ia la ea in clasa. Atunci, doamna Stoicoci – o invatatoare extraordinara – a zis ca-l ia ea. Dupa prima zi, invatatoarea mi-a spus ca a ramas uimita. I-a pus pe toti copiii sa dea exemple de cuvinte cu litera „o” si Radu ridica mana si zice: „Orbita”. L-a intrebat: «Ce e orbita?» si el raspunde: «Pai, este traiectoria pe care se invart planetele in jurul Soarelui si satelitii in jurul planetelor». Bine, el de mic se uita doar prin reviste cu sectiuni despre motoare si pe Discovery. Innebunea cand ii citeam seara povesti. Dar, dincolo de faptul ca e un copil supradotat, am impresia ca e strivit intre doua lumi”.

Genialul cu certificat de handicap
In timp, au ramas doar cu diagnosticul, pentru ca nimeni nu le-a dat nici o solutie. Grazziela a fost la neuropsihiatri care de care mai celebri. „Oameni care profita de pe urma suferintei oamenilor”, i-a descris ea. Pare deja sa se fi impacat cu ideea ca „cea mai mare afacere este psihiatria pediatrica. Ei stiu ca esti in stare sa dai tot ce ai, dar nu-ti dau nici o solutie si nici nu iti spun ca nu stiu, ca nu se pricep.

Am fost si la o sumedenie de psihologi care, dupa cateva sedinte cu Radu, plecau cu cozile intre picioare spunand ca nu stiu ce sa-i faca si cum sa-l ia. E si foarte greu, cand copilul are mintea ceva mai ascutita decat terapeutul. Odata, unul a incercat sa-l convinga sa se tunda spunandu-i ca parul ii consuma prea multa energie din corp, la care copilul, nonsalant, i-a raspuns: „Dar fetele cum pot avea parul lung fara probleme?”

Cautand disperata solutii, Grazziela a dat si de medici care i-au spus ca n-are nimic copilul, e doar rasfatat. Si cat n-ar fi dat ea sa fie asa. „Mi-as fi dorit sa fie mediu ca inteligenta, dar sa se descurce singur. Am cheltuit o avere numai pe pareri, nimeni nu mi-a dat niciodata nici o solutie. Am o casa la Campina si as fi in stare sa o donez unei fundatii care sa faca ceva pentru copiii astia. Trebuie sa existe si pentru cei ca el o solutie. Macar sa se foloseasca de mintea lui… Insa eu, din contra, trebuie sa-i scot certificat de handicap”.

Paula Anastasia Tudor – Jurnalul National

Un comentariu pe “Romania autista

  1. luminita vornicu

    - Edit

    Reply

    recomandati mamei lui radu sa caute si sa il duca la o persoana cu o realizare spirituala deosebita de a oamenilor obisnuiti. acestia ii vor explica ca adaptarea e necesara… (sau nu), si ca oricum, nu exista „accidente ” de genul persoanelor care sunt intre doua lumi decat daca daca inteligenta superioara (Dumnezeu, asa cum il intelege el, in termenii lui) vrea acest lucru. degeaba ar zice o fiinta obisnuita acest lucru, ca nu va fi inteleasa…

Comentati?