Imi place sa ma gandesc la viitor. Imi plac planurile si intr-o zi, in viitorul apropiat, ziua mea va arata cam asa:
Dimineata imi incep scanarea stirilor in timp ce sunt inca in pat. Verific pe ecranul de langa perna ora, alarma de trezire si, de asemenea, ultimele stiri. Pe panoul cel mic imi verific mesajele de la prieteni. Sterg mesajele dupa ce le citesc cu degetul meu mare. Ma duc la baie, apoi ma imbrac si imi verific tinuta in display-ul de pe peretele dressing-ului. Imi arata ca esarfa rosie ar merge mai bine cu camasa mea.
In bucatarie am pe ecran programul complet de stiri. Imi place ecranul orizontal incastrat in tablia mesei de bucatarie. Imi unduiesc bratele ca sa activez optiunea de scriere. Ma intorc la ecranele de pe dulapuri in cautarea cerealelor mele preferate. Un ecran plutind deasupra frigiderului indica lapte proaspat in interior. Deschid si scoate lapte. Ecranul de pe laterala cutiei de lapte incearca sa-mi propuna sa jucam un joc, dar ii iau sonorul. Scanez bolul de lapte pentru a fi sigura ca este aprobat curat de catre masina de spalat vase. In timp ce-mi mananc cerealele, trec in revista stirile. Cand acord mai multa atentie unor stiri, acestea devin mai detaliate. Pe masura ce scanez mai departe si mai profund textul are mai multe legaturi, ilustratii mai dense. Incep sa citesc o foarte lunga ancheta de investigatie despre primaria locala, dar trebuie sa-mi duc fiul la scoala.
Ma duc la masina. In masina, povestea continua de unde am lasat-o in bucatarie. Masina imi afiseaza pe parbriz povestea citind-o cu voce tare in timp ce conduc. Cladirile pe langa care trec de-a lungul autostrazii sunt ecrane ele insele. Arata, de obicei, reclamele ce-mi sunt destinate numai mie, pentru ca imi recunosc masina. De cele mai multe ori le ignor, cu exceptia cazului cand arata o poveste sau un articol pe care il studiez. Verific ecranul de trafic pentru a vedea ce traseu este blocat in aceasta dimineata. Deoarece masina invata de la rutele altor soferi, alege de cele mai multe ori cel mai bun traseu, dar nu este foarte simplu de manevrat inca, asa ca uneori doresc sa imi caut singura fluxurile de trafic.
La scoala imi las fiul la clasa si verific ecranul de pe perete din hol. Imi ridic palmele si ecranul ma recunoaste. Imi arata interfata personala. Imi pune pe ecran mesajele. Unul dintre ele este urgent. Partenerul din India vrea sa-mi vorbeasca. Trebuie sa ma grabesc spre masina.
In cele din urma ajung la birou. Cand ating scaunul camera mea ma recunoaste, si toate ecranele din camera si de pe birou sunt gata pentru mine. Ochii ecranelor ma urmaresc cu atentie cum imi desfasor ziua. Dupa 16 urmarindu-mi munca, ele pot anticipa o mare parte din ceea ce fac. Secventa de simboluri de pe ecrane nu face niciun sens pentru oricine altcineva, la fel cum secventele colegii mei mie-mi sunt de necitit. Atunci cand lucram impreuna ne manifestam cu totul diferit. Privim si apucam instrumente diferite in timp ce sarim si „dansam” in jurul camerei. Sunt un pic mai de moda veche si inca mai vreau sa am ecrane mai mici in mainile mele. Preferatul meu este acelasi ecran imbracat in piele pe care l-am avut in facultate (ecranul este nou, doar husa este veche). Este acelasi ecran folosit pentru a crea documentarul despre emigrantii ce dorm in mall. Mainile mele sunt obisnuite cu el, iar el imi cunoaste toate gesturile.
Cand ajung acasa, incerc sa ma linistesc. Imi place sa ma relaxez privind marea pe pereti. Desi fiului meu ii plac jocurile de aventuri, am limitat folosirea acestora la o ora inainte de cina. In timpul cinei am chef de culori pe ecranele din zona in care luam masa. Trebuie sa recunosc faptul ca, uneori, punem intrebari cu privire la activitatea scolara sau ingrediente alimentare ori ce spectacole putem vedea in week-end, dar incercam sa pastram aceste ecrane mici. Dupa cina nimic mai bun decat sa stau in pat si sa afisez pe ecranul de pe tavan povestea mea preferata pana adorm.