Cand o mie de cuvinte nu-s destule

In urma cu cinci ani, datorita Ioanei, am descoperit blogul acestui om absolut incredibil. Imi spunea ea atunci: Vlad Dumitrescu este un poem. Putine bloguri de foto (de fapt doar vreo doua) am gasit cu atita iubire de semeni si atatea povesti intr-o singura clipa incremenita, ca in vraja cea mai puternica. O lectie de iubire – fiecare privire a acestui om. ABSOLUT TOATE fotografiile de la el sint GRAITOARE. Simplitatea lui e atat de frumoasa, picura in sufletel toata tandretea cu care vede el lumea …

Felul in care intra in casele unor oameni obiditi si in care vorbeste cu ei pina sa le faca poza (banuiesc toate astea) e incredibil. Blogul lui e numai daruire. Cand o mie de cuvinte nu-s destule …

Detaliile fiecarei poze, lumina, titlurile pozelor, totul … As vrea sa pot iubi asa. Sa pot avea putinta asta de a vorbi cu ei, de a ii cauta in catunele lor …

Tavanele scunde, plitele linga care se string, podelele, culorile din fiecare particica de cadru, tot ce e pus pe pereti, hainele ponosite ale acestor oameni, privirile surprinse, dar mai ales lumina …

Fotografia cu batrinica in fereastra … Povesti despre O LUME care aproape dispare … De fapt tot albumul lui „Cu si despre oameni” merita vazut (si nu numai!).

mesajul-vladdumitrescu

intoarce-te-vladdumitrescu

incasaunuiombun-vladdumitrescu

Devanzare-For-sale

cosasulsinguratic

douavieti

repaus

Comentati?