Asta-i tot ce vreau acum: o camera simpla, un singur bec in mijlocul tavanului atarnand in capatul unei tije lungi, genul pe care-l vezi in apartamentele ieftine ori in camerele de hotel despre care nimeni nu-si mai aminteste (ori nu vrea sa-si aminteasca) ca a locuit in ele. Noaptea lumina slaba, trista nu atinge niciodata colturile mai indepartate. Cade peste o camera plina de umbre. Si nici nu conteaza pentru ca nu lumina e importanta aici. Camera este curata si luminoasa in timpul zilei. Probabil ca e si o priveliste frumoasa ziua, si este camera pe care o vreau: un pat suficient de lat pentru a putea sta confortabil in el fara sa ne incomodam dar in care fetele sa fie suficient de aproape pentru a simti rasuflarea celuilalt. (photos: Walker Evans – Copake, New York 1933)
