Semnatura, va rog

Semnatura este felul in care va prezentati in fata celorlalti, in timp ce scrisul (in general) denota cine sunteti cu adevarat. Daca semnatura va este foarte diferita de felul in care obisnuiti sa scrieti de obicei inseamna ca ceea ce aratati publicului nu coincide si cu ceea ce sunteti in interior.

Nu degeaba i se acorda o importanta deosebita in grafologie. Semnatura poate spune mai multe despre personalitatea ta mai mult decat orice altceva. Scrisul poate fi influentat de persoana care ne initiaza in tainele scrisului. Inca de la varste fragede invatam regulile, invatam sa facem spatierile intr-un mod corect, invatam sa reprezentam o litera intr-un anumit fel. Stilul scriiturii pe care ni-l insusim are similaritati cu stilul de scris al persoanei care ne-a invatat sa scriem… Semnatura nu poate insa fi pusa sub aceeasi umbrela cu celelalte cuvinte. Semnatura este speciala. Nimeni nu ne-a invatat cum sa ne semnam numele si nimeni nu a ales o semnatura pentru noi. Ne-am creat singuri semnatura – marca distinctiva personala dupa incercari, experimente si mazgalituri.

Semnatura se poate schimba insa de-a lungul timpului. Chiar daca in mare semnatura ramane aceeasi, niciodata nu vom semna de doua ori in aceeasi maniera. Semnatura este acceptata astazi la nivel mondial drept o reprezentare personala purtatoare de sens. Semnatura reprezinta ceea ce doreste posesorul ei sa arate lumii exterioare despre el. “Semnatura o iscalesti pentru alti oameni si mai putin pentru tine. Semnatura este felul in care te reprezinti singur in fata celorlalti, in timp ce restul scrisului denota cine esti cu adevarat. Daca semnatura ta este foarte diferita de felul in care obisnuiesti sa scrii de obicei inseamna ca ceea ce expui publicului nu coincide neaparat si cu ceea ce esti in interior. Se poate foarte bine sa ai o imagine pentru lume si o alta imagine a ta pentru tine”, explica Michelle Dresbold, specialist grafolog in cartea sa “Sex, Lies and Handwriting”. Prin urmare, semnatura reprezinta propriul eu, felul in care doresti sa fii perceput de ceilalti.

Iata cateva dintre principalele semnificatii si interpretari grafologice ale semnaturii:

Daca iti subliniezi semnatura – linia de sub semnatura tradeaza o persoana sigura pe sine si pe capacitatile sale, o persoana care are o mare incredere in ea insasi. Poate da ocazional dovada de egoism, insa crede in capacitatea sa de a putea fi fericita. Daca linia de sub semnatura este dreapta – persoana respectiva este o fire traditionalista, ce actioneaza conform normelor si conventiilor.

Daca trasezi doua linii sub semnatura inseamna ca esti o persoana care asteapta rasplata pentru favorurile pe care le face celorlalti. Linia care taie semnatura apartine personalitatilor contradictorii, care oscileaza intre perioade de optimism si pesimism, intre incredere si lipsa de incredere, intre ingamfare si modestie exacerbata, intre dinamism si pasivitate.

Cand linia in care se termina semnatura este evidentiata, usor ostentativa sau ondulata – acest lucru tradeaza un comportament care cere atentie si o persoana care isi doreste sa se afle in centrul atentiei.

Linia in zig-zag de sub semnatura indica de asemenea gradul de siguranta/ nesiguranta al unei persoane. Spre exemplu, o linie foarte lunga trasata in zig-zag chiar sub semnatura indica un caracter instabil, temator si nesigur.

Semnatura insotita de o bucla poate fi un semn al unei personalitati usor anxioase, care are tendinta de a exagera totul, gandindu-se prea mult la un lucru in loc sa se bucure de el. De asemenea, bucla in semnatura este o caracteristica grafologica a persoanelor emotionale, care se daruiesc celorlalti, gasind satisfactie in fericirea si binele celor din jur.

Daca pui doua puncte sub semnatura: Punctele de sub semnatura sunt caracteristice persoanelor romantice, insa usor instabile si nesigure pe plan sentimental, persoane care, in incercarea de a gasi formula compatibilitatii perfecte, isi schimba des partenerul. Aceste persoane apreciaza frumosul, preferand sa se inconjoare de oameni frumosi. Tin deosebit de mult la aspectul lor fizic.

Prezenta unui singur punct sub semnatura indica o invidualitate inclinata catre artele clasice, catre simplitate si catre adevar. Daca ai rupt legaturile cu o astfel de persoana, fii sigura ca nu o sa le mai innozi niciodata. Poate fi transanta, categorica, uneori razbunatoare.

Daca nu obisnuiesti sa iti subliniezi semnatura si nici sa pui puncte sub ea inseamna ca iti place sa te bucuri de viata asa cum este ea. Stii sa profiti de ceea ce iti ofera prezentul. Nu te intereseaza parerea celorlalti si ai tendinta de a fi egoista.

Daca semnatura ta este total diferita de felul in care scrii atunci probabil ca tii destul de mult cont de opinia celor din jur, incercand sa treci drept o persoana deosebita. Esti de o inteligenta peste medie, insa te straduiesti prea mult sa fii ceea ce vor altii sa fii. Ascunzi de ochii lumii toate chestiunile care tin de adevaratul eu. Intotdeauna alegi calea ocolita si rareori spui lucrurilor pe nume sau rareori le spui direct.

Daca semnatura ta nu se deosebeste cu mult de restul cuvintelor scrise probabil ca esti o persoana cu un intelect ascutit, dar impulsiva si nestapanita. Mai intai spui si apoi gandesti ceea ce ai spus. Nu stai deloc sa pui in balanta natura spuselor tale, daca vorbele tale sunt bune sau rele, daca ii pot afecta in vreun fel pe cei din jur. Ai idei si opinii pertinente, insa ele se schimba de pe o zi pe alta. Opinia pe care o ai despre tine insati este una armonioasa si realista, cu tendinte spre modestie si delasare.

Daca semnatura ta este mai labartata si mai larga decat restul cuvintelor pe care le scrii de obicei – grafologii sunt de parere ca incerci sa-i faci pe ceilalti sa aiba o parere buna despre tine sau ca doresti sa-i impresionezi. De asemenea, daca semnatura ta este impopotonata cu tot felul de linii si puncte inseamna ca vrei sa-ti proiectezi in fata lumii o imagine exagerata si sa pari mai importanta decat esti in realitate.

Infloriturile ostentative din semnatura pot fi o incercare de mascare a sentimentului de inferioritate, sentiment care de multe ori nu este vizibil din exterior.

Daca scrisul obisnuit al unei persoane presupune litere mici, iar semnatura ta este alcatuita in schimb din litere supradimensionate – acest lucru poate semnifica dorinta ta de a ti se acorda atentie si importanta. Lasi impresia unei persoane indraznete, care are o parere foarte buna despre ea insasi.

Daca in schimb literele din semnatura sunt cu mult mai mici decat literele scrierilor tale inseamna ca ai tendinta de a te dezaprecia sau ca ai o incredere scazuta in sine. Marimea medie a literelor care formeaza o semnatura tradeaza dorinta posesorului ei de a se integra in cadrul sau in mediul in care se invarte.

O semnatura ilizibila din care nu se pot distinge literele si caracterele da in vileag un caracter pacifist, care incearca pe cat posibil sa nu se lase antrenat in conflicte. Tradeaza de asemenea dorinta persoanei in cauza de a tine sub sfera privatului si a necunoscutului lucrurile importante care o privesc. Uneori insa, semnam pur si simplu intr-un mod indescifrabil pentru ca ne aflam in graba. O semnatura care poate fi citita cu usurinta da in vileag o persoana independenta, cu viziuni si idei proaspete pe care le poate coordona astfel incat sa-si atinga scopurile in viata.

O semnatura scrisa integral cu majuscule poate indica un caracter altruist si generos, lipsit de rautate si scopuri ascunse, tipologia individului dispus sa-si sacrifice viata si confortul de dragul principiilor in care crede. Are o gandire profunda, insa se lasa adesea coplesit de propriile ganduri.

Daca te folosesti de initiale pentru a te semna inseamna ca esti o persoana introvertita care se dezvaluie cu greu celorlalti, incercand sa-si pastreze ascunse dorintele si asteptarile.

Daca iti scrii numele integral (nume si prenume) in semnatura inseamna ca esti o persoana ponderata si rezonabila care a ajuns la un consens cu sine. Semnatura care contine numele si prenumele complet da in vileag o persoana cu un sentiment al sinelui dezvoltat, flexibila, adaptandu-se situatiilor, dar si persoanelor cu care interactioneaza. Are o vointa imensa, este ambitioasa, stie sa isi apere propriile interese.

Daca iti scrii numele de familie inaintea prenumelui –inseamna ca familia reprezinta prioritatea vietii tale si ai deseori tendinta de a te pune pe un plan secundar in raport cu familia.

Daca semnatura ta cuprinde numai numele de familie inseamna ca te simti confortabil alaturi de familia ta, insa ai tendinta de te simti vulnerabila si lipsita de protectie in abstenta membrilor familiei.

Cand semnatura ta cuprinde numai prenumele inseamna ca esti o persoana independenta care nu simte in mod expres nevoia de a-si intemeia o familie pentru a putea fi fericita. Ai o gandire puternic individualizata, esti constienta de propriile capacitate, lucrezi eficient si ajungi la performante mai ales atunci cand lucrezi pe cont propriu.

Distanta dintre nume si prenume poate fi un indiciu pretios al relatiei existente intre viata publica si cea privata. Cu cat numele de familie se distanteaza mai mult de prenume, cu atat distanta dintre viata publica si privata este mai mare.

De asemenea, semnaturile sunt de mai multe tipuri: ascendente, descendente si orizontale. Semnatura ascendenta, care are tendinta de a urca, apartine persoanelor ambitioase si optimiste, hotarate, determinate, capabile sa-si rezolve singure problemele cu care se confrunta.

Semnatura descendenta, care tinde sa coboare, este caracteristica persoanelor negativiste, pesimiste, cu dispozitii schimbatoare, inclinare spre depresie si ganduri negre. Este de asemenea specifica acelor persoane ce intampina dificultati in a gasi solutii pentru rezolvarea anumitor chestiuni. Aceste persoane pot veni insa cu idei unice si au capacitati creative exceptionale.

Semnatura orizontala, in linie dreapta, este asociata de grafologi persoanelor calme, stabile, impacate cu lumea din jur si cu ele insele, multumite de propria viata, consecvente, optimiste, cu o viziune realista asupra vietii.

Comentati?