Cea mai buna lumina

Lumina

„În adolescență și încă vreo câțiva ani după aceea, când încă ajungeam la Pitești de Paști, mergeam de Înviere sus la schit în Trivale. Pe atunci nu venea nicio lumină cu avionul privat de la Ierusalim, nu era live cu popi pe aeroport, nu se întâmpla să nu aterizeze avionul cu lumina că e vreme proastă, oricum nu așteptam să o aducă nimeni de niciunde. La miezul nopții ieșea preotul în pragul schitului și impărțea lumină. Și luam lumină. Și la fel ca alte sute de oameni, la un moment dat, începeam să coborâm spre oraș cu lumânările aprinse.

Prin semintuneric și pădurea uneori abia înmugurită se scurgea încet și în șoaptă un râu de lumină tremurândă pe alei, printre copaci, către casele din vale și apoi se despărțea la răscruce.

Să vezi luminile alea în față, apoi în spate, coborând încet prin pădure era magic. Părea atât de firesc ca slujba, care pe vremea aia parcă suna altfel, să se sfârșească în râul ăla de lumină și prin el și lumânările lui, în casa fiecăruia. Ce ne mai chinuiam pe vremea aia să nu ne stingă vântul lumânările. Ce prețioase erau păhărelele din plastic, alea umile, de unică folosință, ca să păstreze lumânarea aprinsă. Și ce firesc reaprindeam unii de la alții, cunoscuți sau nu, lumânârile care cedau la presiunea vântului. Și ce mulțumire aveam când ajungeam acasă cu lumânarea aprinsă.

N-am fost niciodată o fire religioasă, de aceea nici nu mi-am închipuit vreodată altceva decât că preoții iau lumină din candelele lor și o împart cu noi. Cumva de atunci simțeam instinctiv că Lumina e ceva mai mult decât flăcăruia plăpăndă a lumânării și că aceasta din urmă e doar o parabolă. Totuși, îmi aduc aminte cu plăcere că era un sentiment de comuniune cu oamenii de la schit, din pădure, cu aceia întâlniți pe stradă venind de la alte biserici. Era o liniște anume, pe care nu o tulburau nici măcar milițienii lui Ceaușescu.

N-am mai simțit de multă vreme sentimentele acelea, deși am mai fost la Înviere prin diverse locuri. Dar indiferent unde am fost, nu am simțit niciodată nevoia luminii aduse cu avionul. Nu are nicio legătură cu smerenia și împărtășania, aia adevărată, strict între tine și Dumnezeu, dacă tu crezi în El, sau între tine cel public și cel lăuntric, dacă te raportezi și altfel la viață și univers. Indiferent ce crezi, important este să fii om. Să faci bine. Să fiți buni, să iubiți și să fiți iubiți. E cea mai bună lumină dintre toate.” – Andrei Negusiu

Comentati?