Mark Strand – Ultimul vals
Nu mă gândesc la Moarte, dar Moartea se gândeşte la mine.
Se lasă pe spate, în scaun, îşi freacă mâinile, îşi mângâie
Barba şi spune, „Mă gândesc la Strand, mă gândesc
Că într-una din zilele astea voi fi pe aproape, legănandu-mi coasa
Sau ţinându-mi clepsidra în dreptul lunii, şi Strand va apărea
Purtând un sacou şi cravată, şi împreună, sub copacii desfrunziţi ai bulevardelor,
vom hoinări prin oraşul sufletelor. Iar când
vom ajunge în Piaţa Mare, cu conacele ei din marmură, mulţimea
Ce ne aşteaptă acolo, ne va întâmpina cu strigăte delirante,
Iar lacrimile ei încremenite şi reci ca sticla,
Ţinute în frâu de atâta vreme, vor curge şi vor zăngăni pe pietrele caldarâmului.
O, să vie curând. Să vie curând”.
Traducere Cristina Snyder
Foto: Centrul Istoric Brasov.
