James Wright – Binecuvantare
Pe lângă şoseaua ce duce spre Rochester, Minnesota,
Asfinţitul se împrăştie blând peste iarbă
Şi ochii celor doi ponei indieni
Se întunecă cu bunătate.
Ei au ieşit cu bucurie dintre sălcii
Să ne întâmpine, pe mine şi pe prietenul meu.
Trecem peste sârma ghimpată
Şi ajungem la imaşul
Unde au păscut toată ziua, singuri.
Ei freamătă încordaţi, abia îşi stăpânesc bucuria.
Îşi pleacă grumajii cu sfială, ca lebedele ude. Se iubesc.
Nicio singurătate nu e ca a lor.
Acasă, se apucă iar să ronţăie tinerele mănunchiuri de primăvară, în întuneric.
Aş vrea să o îmbrăţişez pe cea firavă,
Căci a venit spre mine
Şi şi-a frecat botul de mâna mea.
E albă, pătată cu negru,
Coama îi cade sălbatic pe frunte,
Şi adierea uşoară mă împinge să îi mângâi urechea lunguiaţă,
Delicată ca pielea de pe încheietura unei fete.
Deodată, îmi dau seama
Că dacă aş păşi în afara trupului meu
Aş înflori. (traducere – Cristina Snyder)
Cercușoare
- Edit
Wow! Îți taie respirația! Contopirea cu natura nestrunită poate facilita o experiență spirituală unică, generând o imensă bucurie in inimi, senzații magice – sugerate perfect în minunatul poem.
Mulțumim pt. frumoasa postare, Lucia! Ce relevație! N-am mai auzit de James Wright (shame on me :P).
Nu în ultimul rând, excelentă traducerea, Cristina Snyder! (în opinia mea modestă, of course :P)
Fiți binecuvântate!
Lucia Reich
- Edit
Mulţumesc. Îi transmit Cristinei.