Requiem pentru Balconia


Requiem pentru Balconia (shot stories) by Liviu Balint

Luminimă. (”It is only with the heart that one can see rightly.”)
Romancierul Frank Baum a inventat Oz, un tărâm magic unde poţi fugi de acasă doar să baţi din călcâie the right way. Samuel Colleridge, poet, a inventat Xanadu, iniţial un fel de grădină botanică paradisiacă, izolată de realitate prin ziduri. În mitologia irlandeză există un loc numit ”Otherworld”, undeva între lumea pământenilor și cea a zeităților. ”Tír na nÓg” e doar o altă denumire pentru acest loc paradisiac, în care e vară mereu, e bine mereu și tinerețea nu face pași nici înapoi, nici înainte şi oricine şade-acolo simte.

Mie, nefiind poet, nici romancier, nici măcar irlandez, mi-a rămas Balconia. Un loc de unde lumea se poate vedea altfel, dacă eşti destul de atent. La poveşti. Unii au stat 5 săptămâni în balon, eu şase ani în balcon. Sigur, nu tot timpul! Oricum, când am plecat, am luat cu mine câteva fotografii, toate făcute din acelaşi loc, dar fiecare cu povestea ei, prima fiind una de seară.

Poveste de seară (2012)
Anul trecut aveam ca pet o mămăruță. Venea în fiecare zi pe balcon și de multe ori o găseam pe ecranul laptopului. I-am spus Laika. Semăna mult cu un like.
De când m-am mutat, de fiecare dată când vin pe balcon, punctual, își face apariția un păianjen. I-am spus Adolf. Vine, își ocupă poziția, aceeași în fiecare seară. În seara asta am venit mai repede și l-am surprins cum alerga grăbit să-și ocupe locul. Acum e foarte atent ce scriu despre el. Nu vă lăsați păcălit că pare out of focus. E foarte concentrat și parcă îl aud: ”Wow. World wide web! Heaven!”

PART ONE:

Reminder
Respirăm într-o lume tot mai grăbită, în care citim tot mai puține pagini și alergăm tot mai mult după imagini, în care coborârea în facil și la mase prin mesaj îți poate aduce cele 15 minute de faimă prevestite de Warhol, în care popularitatea este confundată prea des cu valoarea, în care ascultăm doar pentru a da replica, nu pentru a înțelege.
Între timp, pene simțite,
asfințiturile se scurg prin păsări de foc
peste zilele noastre făcute din noroz și noro
c.

”There is nothing wrong with your desktop. Do not attempt to adjust the picture. We are controlling transmission. If we wish to make it louder, we will bring up the volume. If we wish to make it softer, we will tune it to a whisper. We will control the horizontal. We will control the vertical. We can roll the image, make it flutter. We can change the focus to a soft blur or sharpen it to crystal clarity. For the next hour sit quietly and we will control all that you see and hear. We repeat: there is nothing wrong with your laptop! You are about to participate in a great adventure. You are about to experience the awe and mystery which reaches from the inner mind to… The Outer Limits.” Cu cuvintele astea începea fiecare episod dintr-un film serial, ”The Outer Limits”, un playground al imaginației mele. Sigur, acolo era vorba despre television. Totul era posibil acolo, chiar dacă în unele episoade se exagera la greu și acum nu aș avea răbdare să le mai urmăresc. Pe vremea aia aveam uneori senzația că episoadele pe care nu le urmăresc mă vor urmări ele pe mine. Anyway, these are my shot stories from Balconia.

O Tempora dea

umbră de viitor peste un zid de trecut.
între timp uri și nu atât de mare,
prezentul, mut: pasăre
în așteptare.

One Flew Over the Cuckoo’s Nest

Pe la fereastră, ca un bătrân cântând din flaut, trece,
ce-i drept, mai rar,
Icar

Pasarazzi: cei care fac multe fotografii cu păsări, în tot felul de ipostaze.
A zboring job.

Ori May, ori stay.
(may în glumă, may în serios)

Black & White
Aici a trebuit să porumbelizez mult, că focalizat e impropriu spus.

Come with me
to the Moon and back
And I promise you will be picking stars
on the way.
and even some birds.

„Dove does not consist in gazing at each other, dove is looking outward together in the same direction.” – Antoine de Saint-Exupery, ”Dove story”.
On the spot.

Un macaragiu beat vrea să ridice
zborurile rămase-n pană
și zice:
”Ochii bird, inima cer e.”

Pasăre pă soare.
(fotografie de firmă)

a. I believe
b. I can fly

Trezori
Unii care se trezesc atât de dimineață,
încât stau agățați de ea, să poată face față.

Sperietorul de ciori.
(Selfie făcut în zori.
No make up.)

A̶u̶t̶u̶m̶n̶ ̶l̶e̶a̶v̶e̶s̶.
Autumn flies.
Divided/ we/ fall.

E albă ca zăpada orice veste.
Remarque:
Nimic nou pe frontul de ̶p̶o̶ vest ̶̶̶e̶.

Watching „Birdman” side-effects.

Peneocchio, the f-lying bird.

The Great Escape

Summertime and the flying is easy…

Nostalgia.

Orice pungă oarecare,
când crește mare,
vrea să fie
plasăre.

Porumbelul plăcii.

Vita rêve is.

When birds found out that men’s dream was to fly, they were kind, kind of confused. Their dream was to learn how to walk. Life is zboring, just be yourself. Decât să zbori spre nicăieri, mai bine pășești spre nicămâine. Azi.
You will be fine. Keep walking.

PART TWO: CLOUDS & OTHER STORIES
The great event: Alinierea plantelor

Ploaia care va veni.
(În fiecare nor stă ascuns un senin.
That’s how the light gets in.)

Ultimul lunicorn.

Vedere din Oradea
cu curcubeu și acadea.

Sky news. Breaking news.
If you want to be up to date.

For Laughing Out Cloud!

Coeurcubeat.

Manole in the morning,
after the fall, looking for
Ana-ther brick in the wall.

Octombrie, 2015: În ultima vreme, muzica pe care o ascultam lasă loc unor zgomote tot mai puternice. În fața lui și în spatele meu se construiește. Încet, încet, orizontul va dispărea. Deja au început să dispară din păsări. Într-o dimineață nu am mai văzut un copac. Multe din frunze s-au dus și ele. Două hornuri de case, gone. Unii dintre cei pe care-i vedeam aproape, gone. Azi dimineață deja locul unor amintiri fusese luat de muncitori cu cască de protecție. Încet, încet. apusurile și răsăriturile vor fi tot mai puține. Încet, încet, voi vedea tot mai aproape. Aproape de mine, zece meșteri mari, calfe și zadari, îmi dau block în fiecare zi, puțin câte puțin. În fiecare bună zi, oricât de macarea ar fi. Meșterul Manele e plecat, din auzite, în căutare de ane noi fericite. Casele înfumurate nici nu se mai văd chiar toate. A rămas doar fum. Cineva taie fier. Acum. Exact la mine în creier. Nu mai e vreme, se cer măsuri extreme. Cel puțin două.

două stele,
trei cuvinte
culoare aminte:

omul asfințește locul.

Rain storming.
Nu a fost nicio furtună în Oradea. Doar că eu vara nu prea dorm și am ieșit să fac poze cu blitzul în Balconia. Scuze.

You cried for the secret too soon.
You reached for the Moon.

Încă nu e totul dus
câtă vreme mai bifăm un apus.

Ceașca mea de cafea
are azi fulgere în ea
și stă în pijama
în Balconia.
Ar trebui să ne trezim mai des
and try a little thunder ness.

”We will always have Paris.”
”I’ll have to sleep on that.”

(vedere din Balconia, micul meu Paris.
Undeva, în dreapta, se poate vedea casa blanca.)

Coffeel de Balconia.
Doar pentru cei cup-abili.

Calul meu verde, când era mic și nătăflete și încăpea pe un perete, visa să ajungă calul Circului de soare când va fi mare. Acum a dospit, efectiv, și se dă mare, pe cer, și se crede atractiv. Și se vrea integru și acceptă doar poze făcute clasic, alb-negru. Și vrea doar să tac și să-l admir. Mi-a spus asta cloud and clear.

”Imagine there’s no heaven.
And no religion too.”

Unele vise sunt premise.

Vara vrajei noastre.

Bursa locurilor de muncă viitoare

1 prinzător, de veghe în lanul de secară.
1 între prinzător-reparator, de stele căzătoare.
(muncește doar noaptea, ziua poate să stea)
și, dacă vreți, 1 montator, de scai verzi pe pereți.

Se cer studii superioare făcute de cercetători britanici.
Fotografia este doar cu titlu de prezent tare.

”Pauză de o țigară.”

(lumea-i plină de tot felul de relaxați.
Asta în cască nu știați.)

Nu e evadare
cât e încăsoare.

Smokers. Cu rând, nu vei mai găsi unul
nici să tragi tu tunul.

Răsăritul e un apus întors pe dos.
Sfârșitul, un început dubios.
Urâtul, un frumos obosit,
Unul – un doi despărțit.

Doar luminile înving.
There is a crack, a crack in everything.

când noaptea, obosită, vrea să
stea,
se sprijină pe-o macara.

Watching TV
from my balcony.

In everything there is a heart.
That’s how the light gets out.

They had a fight related to light. And
the cloud won. The end.

„Can I keep in shape until the end?”,
wondered the cloud.
„The answer is blowing in the wind, my friend”,
replied the sun.

Geam avut și geam pierdut.

One day I have found Syd Barrett as this beautiful bird in flight, white,
obscured by clouds, darkened by light.

Waiting for Klimt.

Window reflection. The dream of a building where nobody lives yet.

There is always room for more in life.
(Through this window you can finally break tree)

Fly me to the Moon.

Like feather, like sun.

”We will always have Paris.” (remake)

The Flying Fish.

Mai am un singur nor.
În liniştea serii.

*******
Post Scriptum: Lost story

Următoarea planetă vizitată, și ultima, nu apare-n cărți, fiind, la acea dată, mică și neînsemnată: Balconia.
Când ajunse aici, Micul Prinț dădu peste un ins care scria la laptop.
”Bună ziua”, spuse Micul Prinț.
”Bună ziua, bună seara și noapte bună”, îi răspunse insul.
”Deja a trecut o zi de când sunt aici…”, se miră Micul Prinț.
”Da, așa îmi trec și mie”, răspunse insul, preocupat, fără să ridice privirea.
”Ce faci aici?”, întrebă Micul Prinț.
”Scriu.”
”Mă scuzați. Și despre ce scrii?”
”Acum despre tine.”
Micul Prinț se ridică pe vârfuri, curios. O fi de bine, o fi de rău?
”E mic aici la tine”, zise, sfios.
”Da, e mic. Și tu ești mic”, i se răspunse.
Sesiză o undă de sarcasm.
”De asta am mai multe ferestre deschise, să am senzația de spațiu”, mai adăugă insul, convins că a făcut o glumă bună și bătând în continuare pe tastatură.
”E atât de rece aici la tine, încât îmi vine să fulg.”, spuse Micul Prinț, strângându-și mai tare fularul și zâmbind. Insul îi zâmbi și el.
”Oamenii mari nu sunt chiar atât de ciudați cum credeam”, spuse Micul Prinț în sinea lui, îndepărtându-se încet, să nu deranjeze. ”Dar insul ăsta parcă e o insulă.”
Și pentru prima oară își dădu seama că toți ceilalți oameni mari erau, de fapt, mici. Doar singurătatea îi făcea să pară astfel. Formă rapid numărul lui Exupery. Suna ocupat. Așa că își puse căștile, avea nevoie de puțină muzică să-i țină de cald și se îndepărtă tot mai mult, până deveni un punct. Sau o stea.

Comentati?