Ne amintim

De ce ne amintim mirosul holurilor școlare și a sălilor de clasă cand ne pregatim sa le revedem din nou douăzeci de ani mai târziu? De ce creierul nostru păstrează aceste detalii prostești; la ce folosesc ele? De ce nu putem alege noi ce amintiri să păstrăm în viață – mirosuri, priviri, sunete … și nu mințile noastre umbroase, imposibil de inteles ori interpretat, care funcționează în moduri atât de misterioase, uneori frustrant? Ne amintim fața profesoarei noastre de engleza din clasa a-ntaia, dar nu și chipul sau numele primei persoane pe care am sărutat-o. De ce?

„No written word, no spoken plea
Can teach our youth what they should be,
Nor all the books on all the shelves.
But what the teachers are themselves.”

Comentati?