„It’s about time
„Dacă demonii mi i-aș exorciza, mi-e teamă că și îngerii îmi vor pleca.” Tom Waits. Omul ăsta parcă scrie cu mine uneori. Cu Dylan aș sta la o cafea, dar de fiecare dată când îl ascult pe Tom, parcă stăm într-un bar, la ore mici, ca doi amici. Și nu la cafea. Odată i-am și răspuns, după ce mi-a cântat versurile de mai sus:
Există mai multe plângeri/strigate din mulțime
că ultima serie de îngeri/ar avea rău de înălțime.
Tom a zâmbit (și zâmbetul îi e puțin răgușit, weird thing), apoi s-a așezat la pianul din bar, și-a stins țigara în paharul cu whisky și a mai început o dată ”Midnight Lullaby”. Mi-am dat seama în clipa aia de unde vine răgușeala din vocea lui. Tom Waits nu cântă pur și simplu. Te ia cu el în minutele alea și atâta sculptează în tine până când, la final, rămâi alt tom. Iar el adună rumegușul rămas din tine și pe ăla îl cântă și îi rămâne-n voce. De asta în tinerețe avea vocea mai lină, iar acum știți cum. Pentru că a sculptat mereu.
E partea de final a cântecului acum, când Tom abia atinge pianul și muzica aia se agață de tine ca o amintire în curs de adormire, încă legată de un zâmbet, încă ezitând a pleca de tot.
Și îmi aduc aminte că oamenii sunt ca niște clape.
Sună bine doar dacă își stau aproape.
Și chiar dacă atunci când cântă Tom Waits un lullaby e aproape nepoliticos să nu adormi imediat după aia, am profitat că era în discuții cu aleasa lui ca să merg spre tomomat să mai introduc o ultimă visă.
Nu știi niciodată când e ultima clipă, nici ultima clapă. Dar se făcuse o liniște bizară, iar prin ploaia de afară se auzeau greieri exilați din vară. Am introdus visa de după lullaby. Iar în spatele meu, brusc, ”the rain sounded like a round of applause”. Apoi a apărut Tom, în spatele meu, zâmbind și mi-a spus că amintirile sunt trenuri care ți se par tot mai mici pe măsură ce se îndepărtează de tine, deși ele, în realitate, rămân la fel. I-am zis că eu chiar am ascultat prima oară cântecul ăsta într-un tren. Și că dacă ești încă în tren, totul rămâne la aceeași dimensiune, isn’t it? Și că mi se făcuse dor de el. De cântec sau de tren, m-a întrebat Tom. Cred că de tren, i-am răspuns. ”Well, it’s about time”, a mai adăugat el, bătându-mă pe umăr. Apoi s-a scuzat că era invitat să bea un gin în visul altcuiva. „Time for what?”, l-am mai întrebat. Dar era deja plecat.
„It’s about time”. And if you don’t take your time, others will.
This is for everyone that doesn’t sleep, but Waits.” – Liviu Balint