Niciodata destul

Niciodata destul

Pentru mine ca si pentru altii (poate) primul gand al zilei este „nu am dormit destul”. Urmatorul este „nu am destul timp”. Adevarat sau nu gandul ca nu e suficient, ca nu este atat cat ne trebuie apare automat inainte sa apucam sa ne punem intrebari. Ne petrecem cele mai multe ore ale zilei ascultand, explicand, plangandu-ne sau ingrijorandu-ne de faptul ca nu avem cat vrem… Nu avem destul timp pentru miscare. Nu muncim destul sa multumim pe altii, sau sa atingem standarde impuse de altii. Nu avem profit destul. Nu avem destula energie. Nu avem destule weekenduri. Si, desigur, sa nu uitam, nu avem destui bani. Niciodata.

Nu suntem destul de slabi, de destepti, de frumosi, de in forma, educati destul, nu avem destul succes, nu suntem destul de bogati. Niciodata.

Pana sa ne ridicam de pe marginea patului si picioarele noastre sa atinga podeaua suntem deja inadecvati, nepotriviti, deja in urma, deja lipsiti de ceva. Si pana ajungem din nou in pat noaptea mintile noastre sunt intr-o litanie a ceea ce n-am facut ori n-am terminat in acea zi. Mergem la culcare impovarati de acele ganduri si ne trezim meditand tot la lipsuri. Niciodata destul.

Ce incepe ca o simpla expresie a unei vieti mereu grabite, mereu in competitie, se transforma in marea justificare a unei vieti neimplinite.

Comentati?