Perle inainte de micul-dejun
Asa si-a intitulat prestigiosul Washington Post experimentul facut cu marele violonist Joshua Bell asupra perceptiei, gustului pentru frumos si a prioritatilor oamenilor. Un exercitiu de fantezie imaginat de publicatie pentru a observa daca intr-un decor banal, la o ora imposibila, frumusetea transcede, oamenii o recunosc? Mergem la concert pentru ca ne place sau doar pentru ca ne-a recomandat cineva, pentru ca iubim muzica clasica sau doar pentru ca e cool sa spui ca ai fost la un concert de muzica clasica?
Joshua Bell are 40 de ani, este poate cel mai bun tanar violonist al timpurilor noastre, canta cu sala plina la Boston Symphony Hall iar biletele se vand pentru multe spectacole inainte; cel mai ieftin bilet la un concert al sau este peste 100$. A vandut peste 5.000.000 de CD-uri cu muzica interpretata de el. Canta la un instrument deosebit de valoros: un Stradivarius din 1713 cu o valoare de peste 4 milioane $ iar tehnica lui este ireprosabila, si cu toate astea, dupa o ora de cantat in statia de metrou la prima ora a diminetii si imbracat in blugi, pe langa el au trecut putin sub 1.100 de persoane, mai exact 1.097; dintre acestea doar 27 i-au pus bani in cutia viorii, doar 3 se opresc sa-i asculte interpretarea magistrala a 6 piese de Bach si Schubert, a strans doar 32$ si o singura doamna (care dealtfel s-a si oprit sa-l asculte) l-a recunoscut.
Suntem doar superficiali? Insensibili? Incapabili sa mai descoperim frumosul? Suntem atat de mutilati sufleteste incat nici macar cand ni se ofera o astfel de perla, nu mai stim sa ne bucuram de frumusetea ei?
Era 7:51am, Vineri, 12 Ianuarie. Iata un fragment din ceea ce s-a intamplat acolo (washingtonpost are pe pagina sa web intrega inregistrare audio, asa ca daca doriti sa ascultati piesele de-acum stiti unde le gasiti; tineti insa cont ca, desi surprinzator de buna, este vorba totusi de acustica unei statii de metrou).