De 1 Decembrie

De 1 Decembrie – „M-am născut și am crescut în Dorohoi. Cine cunoaște orășelul acela provincial știe că e unul în care, acum 30 – 35 de ani, în ciuda sărăciei și limitării comuniste, se trăia în liniște și pace, iar amestecul de oameni și de etnii îi dădea un aer aparte. Trăiam, la un loc, români, evrei (din păcate foarte mulți au plecat în anii dinaintea și imediat de după revoluție, însă orașul poartă, și la ora actuală, amprenta arhitectonică specifică), țigani (dacă cineva se simte ofensat de termen, îl pot schimba, însă ei înșiși se denumeau așa, deci voi respecta ceea ce am auzit de la oameni, nu denumiri impuse de absurdul legislativ actual), maghiari (intelectuali repartizați forțat la terminarea studiilor, chiar și în satele cele mai îndepărtate), câțiva germani, câțiva lipoveni, aduși de soartă prin acele locuri.

Îmi amintesc de dispensarul de lângă Poliție la care lucra tata. Uneori când ieșeam de la școală îl așteptam să mergem împreună acasă, mai ales iarna. Mă lipeam acolo de un calorifer cald, cu o carte în mână, și adesea ridicam ochii împinsă de curiozitatea de a afla cu cine vorbește. Pentru el, oamenii erau ori ”domn”/ ”doamnă”, ori Măriuca, Ionică, Jal, Krisztina, Atti, David, Efraim… Pe aceștia din urmă îi văzuse născându-se și îi erau pacienți de o viață. Intrau acolo, în cabinetul acela micuț, oameni bine îmbrăcați, mirosind a parfum scump, copii bine îngrijiți, cu hăinuțe calde și pufoase, dar și oameni săraci sau copii cu picioarele goale în cizme de cauciuc iarna. N-am văzut niciodată tratament diferențiat. Toți erau ”pacienții mei”.

Pe când încă locuiam la țară, înainte de a ne muta la oraș, a fost repartizată în sat o doctoriță de etnie maghiară ce venea din Târgu-Mureș. Vorbea foarte greu limba română. Iar schimbarea modului de viață o afecta destul de puternic; nu e ușor să schimbi un oraș și mediul în care ai trăit până la 30 de ani, pe un sat uitat de lume între niște dealuri din nordul Moldovei. Oamenii au adoptat-o repede. Era domnișoara doctor și nimănui nu i-ar fi trecut prin minte să o marginalizeze sau să o ignore din cauza provenienței. ”E unguroaică”, spuneau zâmbind. ”Dar se obișnuiește ea cu noi, chiar dacă nu prea înțelege ce vorbim.” Și, cum femeia locuia într-un fel de apartament de serviciu al dispensarului comunal, îi duceau ba un pui tăiat, ba o tigăiță cu mâncare gata făcută sau niște ouă proaspete, ba o ulcică de lapte… Vreo doi ani a rămas Eva în sat. Și a învățat nu românește, ci moldovenește.
De multe ori am văzut Dorohoiul ca o Românie în miniatură. Nu aveam 12 ”minorități” recunoscute oficial, dar aveam un amestec colorat de oameni și de limbi care nu ne-au împiedicat niciodată să comunicăm sau să trăim în pace. Îmi vine în minte acum vestea care a cuprins oamenii într-un moment în care fiica unui țigan lăutar a intrat la drept. Era admirație și bucurie: ”Se poate! Va ajunge om mare.” Și a ajuns, la fel cum alții au ajuns medici, ingineri sau profesori. Că exista și latura cealaltă, negativă? Există peste tot. Și era sancționat la nivel de societate omul, nu etnia.

Unul dintre cele mai ciudate momente pe care le-am trăit a fost în cadrul orelor de istorie. Aveam un profesor foarte bun ca pregătire științifică, dar șovin. Nu știu câți au luat în seamă tot ceea ce spunea, dar înverșunarea cu care își construia discursul anti-maghiar seamăna perfect cu ceea ce vedem astăzi la grupările ultranaționaliste. Te făcea să te simți cel puțin contrariat când vorbea, chiar dacă îți aducea veșnicele argumente ale ororilor de la Ip și Treznea.

Apoi, după ani, a venit rândul meu să fiu minoritate. Mai întâi la mine în țară, apoi afară. A fost ca un fel de pregătire. A trebuit să-mi nasc din nou conștiința si mintea, să îngrop teama de respingere și de societate etnic-mixta, să învăț din nou să merg. Și am avut parte de profesori extraordinari pentru asta, unii dintre voi veți citi postarea si știți că despre voi e vorba.
10 ani au trecut ca 10 zile. Prea scurți pentru a cuprinde în toată complexitatea specificul zonei și sufletele oamenilor, dar suficienți pentru ca dragostea față de tot ceea ce era frumos să șteargă toate urmele ideilor inoculate ani și ani la rând. Trăind acolo, mi-am dat seama că nimeni dintre cei pe care îi cunoșteam n-a fost nici la Ip, nici la Treznea, că niciunul nu-l omorâse pe Mihai Viteazul și nici n-o violase pe bunica… Și nici eu nu omorâsem secui și nici nu deportasem evrei. Eram alții. Noi scriam altă istorie, iar unii voiau să o readucă în prim-plan pe cea de o sută de ani în urmă. Ridicol.

Mâine e 1 decembrie. Ziua națională a României. Dacă ținem seama de definiția țării, mâine e ziua tuturor cetățenilor de pe acest teritoriu. Nu știu cât de bine e aleasă această dată, însă știu că dacă aș avea puterea să o schimb aș alege o zi care să fie a tuturor și care să nu coincidă cu alte evenimente istorice. N-am. Și rămân la cuvintele Părintelui Moldovan, unul dintre cei mai înțelepți oameni pe care i-am cunoscut în viața asta:

”Dumnezeu a făcut neamurile și a pus în toate același har. Neamul e realitatea vieții veșnice și cât timp suntem creștini și am primit binecuvantarea lui Hristos prin botez, suntem toți una. Și trebuie să ne cunoaștem, de fapt, ne cunoaștem, fiindcă dacă ne cunoaștem pe noi înșine îi cunoaștem și pe ceilalți. Dumnezeu e în noi toți. Ura față de ceilalți lovește în primul rând în noi, ne dezumanizează. Avem aceleași dureri, aceleași trăiri, aceleași sentimente. De ce atâta ură, de veacuri? Nimeni nu va lua pământul ăsta cu el pe lumea cealaltă. Nimeni nu e atât de curat încât să-l judece și să-l acuze pe cel de lângă el. Deasupra noastră stă același Dumnezeu. El a pus rânduială și el a amestecat neamurile pentru a le îmbogăți, nu pentru a se urî între ele. Gândiți-vă ce săraci am fi de am fi singuri, ce săracă ne-ar fi limba, obiceiurile, până și mâncarea…”

Ar trebui să vă urez ceva, nu?
Vă doresc din toată inima să deschideți ochii minții, să lăsați bunătatea și puritatea copiilor să acționeze după regulile proprii, să nu le induceți sentimente și idei, să-i lăsați să se descopere singuri, cu sufletul.
Vă doresc înțelegere și unitate în idei și în acțiune, să vă fie bine și să ajungeți la momentul în care să vă îmbrățișați si să fiți fericiți că eforturile voastre au făcut din țara aceea una demnă de oamenii ei buni.
La mulți ani tuturor!” – Vadvirág Violeta

Comentati?