Oameni de păstrat

În weekend am făcut o escapadă de trei zile si 1.300 de km în nordul Moldovei – locuri şi poveşti şi mai ales oameni de păstrat mereu în casa sufletului. Dintre toţi oamenii întâlniţi, unul în mod special s-a distins prin ceea ce este în esenţa lui: dragoste pentru cunoaştere, dragoste pentru oameni şi o infinită disponibilitate pentru a dărui. Ne-a însoţit (pe mine, pe verişoara mea şi pe mătuşa noastră), ne-a povestit, ne-a facilitat vederea unor bijuterii ce ne-au rămas în inimă pentru totdeauna, ne-a îndrumat spre cele mai importante şi musai de văzut locuri, a avut grijă să fim cazate într-unul din cele mai frumoase locuri din Iaşi, şi peste toate astea, înainte de a părăsi Moldova a făcut ceva ce foarte puţini oameni ar face chiar şi pentru rudele lor: s-a dăruit pe sine.

Aici trebuie neapărat să deschid paranteza şi să povestesc în doua vorbe întâmplarea: în maşină, în drumurile dintre punctele de vizitat, am vorbit despre cărţi, despre străchinioarele populare smălţuite, despre ardei umpluţi cu urdă, despre Muzeul Ouălelor încondeiate, despre cadouri, despre o mulţime de alte lucruri. Când ne pregăteam să ne întindem la drum drept spre Bucureşti m-a rugat să sun când plec de la Varatec (ultimul popas din itinerarul nostru turistic) şi să ne întalnim în Moţca – o mică localitate ce urma să apară în drumul nostru. Credeam că e pentru a ne lua rămas bun … Dar nu, noi nu ne-am luat rămas bun acolo, şi veţi înţelege de ce.

Şi-a luat de mâna copila cea mică (în treacat, dar deloc neimportant, fie spus, o prinţesă din poveşti – aşa cum sunt toţi copiii acestui înger de om), a făcut autostopul până în Moţca la peste 40 de grade şi ne-a adus o carte cu şoapte, străchini smălţuite (de o frumuseţte aproape ireală), poezie, ardei umpluţi cu urdă (făcuţi în acea dimineaţă special pentru noi), câteva cuvinţele din inima ei, porţelan de Bavaria pentru mine, pâinici mici modelate de mâinile-i care nu prididesc o clipă, dar mai presus de toate ne-a dăruit toată frumuseţea acestui gest. Când am întrebat-o, gâtuită de emoţie, cum am să mă pot eu vreodată revanşa, ce-aş putea face eu pentru ea, mi-a răspuns că nu trebuie să fac nimic, ea a fost răsplatită prin bucuria realizării acestei surprize şi prin emoţia ce ne-a oferit-o.

Omul acesta rar, frumos, bun, erudit, sensibil, din care nu s-a mai plămădit unul la fel, ce trebuie ascultat vorbind despre şcoală, copii, istorie, oameni ai culturii noastre, locuri din ţărişoara asta, recitând poezii fără să şchioapete la vreun vers (altfel, doar un profesor de provincie – dacă mai aud o singură dată o astfel de separare – Bucureşti şi Provincie – în legătură cu calitatea profesorilor, mor de gât cu ăla care o invocă), puternic şi deosebit de generos este prietena mea Mia – pe care am întâlnit-o în carne şi suflet (ca de vorbit si scris o facem de ceva vreme) – pentru prima data – Sâmbătă, 25 Iulie 2015 – într-un orăşel din Moldova. Atât. <3 consemnat la Bucuresti, 29 Iulie 2015

Comentati?