Spectacol nou la Comedie

spectacol nou

„Domnul cu baston

Zi grea. După mai multe zile grele. Ies din teatru ca după război. L-am câștigat, dar cu atâtea pierderi. Atât, atât de obosită, încât va trebui să-mi las să curgă timpul până să simt victorie.

300. Autobuz. Telefonul m-anunță cerculeț alb că-l părăsește bateria. Negru.
În fața mea stau una lângă alta două fete cu ochii mici și gloss pe buze. Au folosit același gloss.

În dreapta mea se-așează-o doamnă cu umbrelă și cu pungă galbenă. Se ceartă cu cineva din spate. „Știu și rusă: adin, dva, tri, cetâre, piati, șesi, semi.” Nu se ceartă cu cineva din autobuz. În orice caz, nu din autobuzul ăsta. „Nu, nu sunt de psihiatrie, domnule, eu m-am născut in ’54. Sunt botezată în U.R.S.S. Ein zwei drei. Da, am umbrelă. Acum i-am dat cu ea in cap unui manelist în Drumul Taberei. De-acolo vin. Cu 368.”

Ok, acuma mă ridic. Sunt prea aproape să parez umbrela și poate are și-alte arme. Mă duc în față și mă sprijin de geamul dinspre șofer. Mi-e rău. Mi-e trist. Mi-e rău.
Pe scaunul din față stă un bătrân. La prima stație se urcă un bătrân. Bătrânul se ridică de pe scaun și-i face loc bătrânului să se așeze.
„Mulțumesc.”
„Pentru nimic. Eu doar cobor la prima, nu v-am dat locul meu, că-s mai bătrân.”
„Nu cred. Am 90 de ani de șase luni.”

Lumină. Lumină pe bătrânul de 90 de ani. Arată de 60. Și spune 90 de parcă asta-i e realizarea vieții. Îl cred. O spune calm și sigur.

„Cum am eu 90? De 10 ani nu m-a mai enervat nimic. Și citesc mult. Prostia nu m-a mai enervat de 10 ani. Citesc. Iubesc istoria.”

Domnul de 90 are costum îngrijit crem și pălărie apretată crem și-și ține mâinile-mpreună pe-un baston crem. Râde lucid din ochii bleu. E cald ca Papa.
Râd. Îi râd familiar. Îi râd cu ochii, cum se râde la prieteni. Și la copii. Cu drag. Cu-aproape.

„Nu m-a lăsat în urmă Internetul. Nu mai am laptop. Am tabletă.” Ochii bleu râd. Și ochii mei le râd maro. „Știți cine a decis să fie Carol I regele nostru?”
Trebuie să cobor. Mi-am așezat mâna pe mâna lui. Zic:
„Să vă fie bine.”
„Mersi. Seară plăcută.”
„Acuma este.”
Am coborât zâmbind cu toate cele de pe față. Am trecut printre oameni zâmbind uriaș pe stradă pân-acasă. Oamenii s-au uitat la mine ca la o nebună pe tot drumul.
Eu am intrat zâmbind uriaș în casă și mi-am strâns cald copila-n brațe.

de mâine Comedia va avea un spectacol nou
COLABORATORII 🙂 ” – textul apartine Dorinei Chiriac

Fotografia se numeste First class travel si-i apartine lui Vlad Eftenie

Comentati?