Prima zi

Ieri mi s-a facut dor de copilarie si de scoala, numai ca numai elev n-as vrea sa mai fiu azi: manuale nu exista, programa scolara este vai de steaua ei, ministrul invatamantului ne spune ca Romulus si Remus au fost crescuti de-o vulpe, victor ponta substantiv comun zice ca le da tablete copiiilor, ca toti stiu sa umble cu ele – si-l cred! mai ales acei copii care stau seara la lumanare si care nici nu stiu cum arata o carte, ei sunt cei carora sigur numai tableta le mai lipseste!

Ne mai salveaza entuziasmul si bascalia. Dar ziua de ieri a fost deosebita pentru (macar!) doua motive: o intamplare cu un elev si gandurile unei mamici. (foto Oana Bucur)

„Faza misto la florarie: Un adolescent isi alege un buchet mare de flori si, cand ajunge sa plateasca, il locul banilor, usor timid, scoate buletinul. Florareasa, contrariata: „Ce sa fac cu asta?” „Stiti, mi-am uitat banii acasa, dar nu pot sa merg la scoala fara flori. Va las buletinul pana diseara, cand va aduc banii”. Femeia zambeste si ii inveleste mai departe buchetul:”Hai, n-am nevoie de buletin, fugi la scoala si imi aduci tu banii cand ai”. – Sidonia Bogdan

Atat de multe ganduri despre scoala, pentru scoala … Ganduri ale profesorilor pentru noul an, pentru alt inceput, si ale parintilor pentru prima zi de scoala a piticilor (astea-s cele mai faine, ca piticii n-au habar inca de ce li se intampla, dar parintii … Oh, parintii!). Dar m-a coplesit mesajul unei fetite-mamici. Poate ca ea nu o sa fie de acord, dar la 28 de ani acum (si la 21 cat avea cand a adus-o pe lume pe Sonia) Oana era si este o copila inca, desi asta este doar o excelenta mostenire genetica.

Oana este mai mult de-atat. E motorasul din spatele – banalului pentru alti copii – „Prima zi de scoala” a Soniei, marele entuziast, neinfricatul luptator. Daca nu era mama, luptatoarea si iubitoarea de viata care este ea, probabil ca Sonia nu ajungea aici. Despre celelalte calitati ale Oanei va veti da seama din postarea ei de ieri:

„Sonia a inceput scoala. Nu stiu exact ce ar trebui sa ma emotioneze azi. Dar stiu ce ma emotioneaza de m-a pufnit plansul pe Magheru sub magenta.

Copilul asta, al meu, in primele luni de viata a fost cifre, statistici si prescurtari. Am invatat cardiologie, am furat statistici de pe birouri, am cantarit corectii si paleatii, am refuzat inima univentriculara cand nu exista o alta solutie pentru ea. Niciodata nu am facut planuri, iar pana la 18 luni nu i-am cumparat haine in avans, de teama.

46 cm si 2,3 kg, 50%,70%, 80%(era petrecere) oxigen, 7,29 pH, 9 respiratii pe minut, 3 stopuri cardiace, denudare, CPOP, ASTRUP, HLM, DSV, DSA, CTGA, PA, MCCC, si tot asa. I-au dat 1 an maxim. Apoi au zis ca poate ajunge la varsta la care o sa mearga la scoala, dar o sa fie leguma. Saptamana trecuta mi-au spus sa o iau la alergat cu mine sa ii intaresc miocardul. Poate sa mearga la orele de sport de la scoala. Iar de 3 ani face balet. E cel mai energic copil pe care il stiu si nu exagerez!

Saptamana asta a inceput scoala in pas alergator, cu rucsacul in spate si plina de bucurie. E o fetita vesela, extrem de pozitiva, isteata, emotiva si uneori nesigura, dar foarte ambitioasa si determinata. Cand vrea ceva, nimic nu o poate opri. Si o sa am grija sa nu-i striveasca nimeni entuziasmul.

In spatele faptului ca Sonia merge la scoala stau mii de oameni. Mii, zeci de mii. O mana de medici, cel mai iubit dintre pediatri, cel mai bun cardio-chirurg pediatric din lume, cardiologi minunati care m-au suportat isterica si paranoica atunci cand nu dormeam cate o saptamana si urmaream ca un cerber linia sinusoidala a monitoarelor, procentul de oxigen si ritmicitatea reapiratiilor. Mai are si un dram de noroc si multa dorinta de a trai.

Ii doresc doar sa fie fericita la scoala, sa se bucure de ce invata, sa recupereze ce nu si-a insusit inca si indiferent de ce se va intampla la scoala, imi doresc sa zambeasca la sfarsitul anului, chiar daca nu va vorbi suficient. Eu sunt un fel de oglinda a ei: daca ea e bine si eu sunt bine.

Curaj si Bucurie, cu avant intr-o noua etapa pentru Zana Poneilor.” – Oana Geambaşu

Eu ii urez Soniei sa fie fericita, sa se bucure de fiecare clipa, iar cunoasterea va avea grija mama sa-i fie cat mai completa. Sa nu puna niciodata pret pentru sufletul ei, sa lupte cand crede ca asta este solutia unica, sa aiba curajul sa fie nerabdatoare, sa aiba intotdeauna incredere in ea si sa stie ca e mult mai onorabil sa esueze decat sa triseze. Altfel, e deja un omulet de toata isprava. Nu mai trebuie decat sa creasca mare. Calatorie minunata, fetelor!

Si unul, doar unul din zecile de mesaje:
Multa bafta Sonia! Oana, multi oameni au urmarit cu sufletul la gura orice noutate despre Sonia cand ea era bolnavioara si unii dintre ei nu s-au oprit nici cand ea s-a facut bine si continua sa se bucure pentru toate noutatile despre ea. Intr-un fel ea e si copilul „nostru” si traim emotiile fiecarui control si fiecarui nou inceput alaturi de tine. Sa fie un nou inceput fericit pentru tine, Sonia! Sa ajungi sa cunosti lucruri si oameni care sa faca lumea un pic mai buna.

sonia2

sonia1
(fotografii din arhiva personala a Oanei Geambaşu)

Comentati?