Va simtiti batrani vreodata?

„5,37 dolari.” Asta mi-a cerut pustiul din spatele tejghelei de la fast-food. I-am dat o hartie de 5 dolari si am inceput sa sap in buzunarul din dreapta … am scos niste tifon si doua-trei monede, o fisa pentru caruciorul de la supermarket … Avand deja mana pustiului intinsa in fata mea, am inceput sa caut si in celalalt buzunar dupa maruntisul necesar, cand vocea din spatele coafurii Emo a rostit cel mai dur lucru ce mi-a fost spus vreodata: „E OK, a zis. Iti dau discountul pentru cetateni in varsta.”

M-am intors sa vad cu cine vorbea si apoi am auzit sunetul maruntisului lovind farfuria de sticla din fata mea. „Doar 4,68 dolari”, a spus el vesel. Am ramas stupefiata. Am 45 de ani, copil needucat! Cetatean in varsta?!

Mi-am luat comanda si am iesit la masina intrebandu-ma ce era in neregula cu Emo. Era orb? Cum stateam la volan am simtit cum sangele incepe sa fiarba. Batrana? Eu?

Ii arat eu lui, m-am gandit. Am deschis usa si am navalit inapoi in magazin. M-am indreptat spre tejghea si am dat cu ochii de el acolo asteptandu-ma cu un zambet larg pe mutra aia imberba. Inainte de a putea spune un cuvant a ridicat ceva si a inceput sa-l scuture in fata ochilor mei, de parca as fi putut fi atat de usor distrasa cu astfel de stratageme ieftine! Ce sunt eu? Un copil? Un pisoi? Ii scuturi jucaria si uita ca vroia sa te zgarie?

„Hei, stiam eu c-o sa te intorci! Nu te poti duce prea departe fara cheile de la masina, nu-i asa?” Am privit cu dispret total cheile, dar am inceput sa-mi spun in gand: „Sa uiti cheile … asta numai cuiva in varsta i se poate intampla! Ei pe naiba, i se poate intampla oricui! ”

M-am intors si am taiat-o plina de furie inapoi spre masina. Am bagat cheia in contact, dar … nimic. Acum ce mai e? Am verificat cheile, era totul ok. Am mai incercat odata. Tot nimic. Asta pana cand am observat margelele violet agatate de oglinda retrovizoare. Nu am avut niciodata margele mov sau margele sau orice altceva agatat de oglinda retrovizoare! Apoi, alte cateva obiecte mi-au atras atentia: scaunul auto de pe bancheta din spate, jucariile Happy Meal raspandite peste tot pe jos, o gogoasa mancata partial aflata pe bord …

Mai repede decat poti spune ginkgo-biloba am zburat din vehiculul extraterestru. Cateva momente mai tarziu ma indreptam in viteza spre masina mea pe care reusisem s-o reperez la doar cateva locuri departare, dorind cu inflacarare sa uit de aceasta oprire de cosmar din viata mea. Asta imi doream pana cand am simtit, adanc in interiorul stomacului meu, acel monstru care ma facuse sa ma opresc inital la acel fast-food: foamea! Stomacul meu a inceput sa mormaie si am vrut sa ma infig in sacosa ce mi-o daduse Emo, dar era de negasit.

Am pivotat in jurul masinii, mi-am adunat tot curajul din lume si m-am indreptat inapoi in restaurant pentru ultima data. Emo statea acolo, cu tot cu lacul lui negru de unghii pe unghii. Tot ce am putut gandi a fost: „In ce se transforma lumea asta?” Tot ce am putut spune a fost doar: „Mi-am lasat cumva mancarea si bautura aici?” In acel moment eram gata sa cer un ghid care sa ma ajute sa gasesc drumul inapoi spre masina mea si apoi sa ma duc direct acasa si sa aplic pentru iesirea anticipata la pensie …

Emo n-avea nicio idee. M-am dus inapoi la masina si deodata un pustiulica a venit si m-a tras de blugi pentru a-mi atrage atentia. Tinea in mana o bautura si o punga. Mama sa, aflata in apropiere mi-a explicat: „Cred ca v-ati uitat astea in masina mea din greseala”. Mi-am luat mancarea si bautura de la baietel si spasita mi-am cerut scuze. Ea, draguta, mi-a oferit in schimb aceste cuvinte: „E OK. Bunicul meu face chestii de genul asta tot timpul”.

Toate astea vi le-am povestit pentru a va explica modul in care am primit o amneda de pentru depasirea vitezei: 100 in oras, in zona de 60. Da, ma intreceam cu un pusti aflat intr-o Toyota Prius … Si nu, i-am spus ofiterului, nu sunt prea batrana pentru a conduce atat de repede.

Cum am intrat pe usa, sotul meu m-a interceptat la jumatatea holului. I-am intins punga cu mancarea deja rece si amenda de 300 dolari. M-am asezat in balansoarul meu, mi-am acoperit picioarele cu o paturica moale si am inceput sa ma legan. Vestea buna e ca am gasit cu succes drumul spre casa. Oare am imbatranit? Voi va simtiti vreeodata batrani? (foto: old vs. young from yoism.org)

4 comentarii pe “Va simtiti batrani vreodata?

  1. Stiu ca este trendy ca imediat ce un individ trece de 40 de ani sa inceapa sa-si numere ridurile, firele de par alb si kilogramele in plus, sa inceapa sa isi inventarieze esecurile si sa se gandeasca „how they’ve lost half of their life”.

    Si totusi cunosc multi Peter Pan, aka „adolescenti intarziati” sau „femme enfant” care par sa intinereasca cu fiecare an ce trece. Isi revizuiesc in permanenta lista de vise si nu se opresc niciodata sa priveasca viata ca pe o joaca, inclusiv, sau mai ales, dupa 40 de ani. In definitiv filozofia lor de viata este simpla, conform reclamei : Ai cati ani vrei tu sa ai 🙂

  2. Si eu am fost – si mai sunt inca – adepta acestei filozofii: esti atat de tanar pe cat te simti in stare a fi. Si chiar daca poate parea infantil – pentru unii – sa iei viata in joaca, mai bine asa decat prea in serios, iar in felul asta si dezamagirile sunt mai mici. Cand am incercat sa fiu matura si responsabila si am intentionat sa desenez eu cursul vietii, mi-am luat-o de nu m-am vazut! Asa ca, ma intorc la „Am cati ani vreau sa am” 🙂 Eu m-am oprit undeva pe la 35 si vreau sa mai poposesc aici o vreme 😀

Comentati?